Boli care se previn prin vaccinare

Conf. univ. dr. Drăgănescu Miruna, Medic primar de boli infecțioase

Doresc să încep un capitol nou al bolilor infecţioase, acela al bolilor de care publicul larg aproape a uitat datorită reducerii incidenţei şi prevalenţei lor prin vaccinare. Sunt afecţiuni bacteriene şi virale grevate de mortalitate înaltă  şi/sau de sechele  importante.

Difteria

Este o boală infecțioasă acută și transmisibilă, strict umană, determinată de Corynebacterium diphteriae, caracterizată printr-o evoluție autolimitată cu fenomene locale (angină patognomonică) și afectare generală, toxică severă. Datoriă vaccinării obligatorii, difteria este astăzi o boală sporadică. Boala a fost numită astfel de către medicul francez Pierre Fidèle Bretonneau (1778 – 1862), care a preluat termenul din limba greacă: diphthéra = membrane. după pseudomembranele care apar pe mucoasele distruse de boală. Friedrich Loeffler, Emile Roux şi Alexandre Yersin au fost primii cercetători care în ultimul deceniu al secolului  XIX demonstrau că afecţiunea se datorează unei toxine bacteriene. În 1923, Gaston Ramon descoperă că produsul obţinut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar îşi păstrează puterea imunogenă specifică. Vaccinurile obţinute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenţei toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine. Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse de Gaston Ramon: vaccinul antidifteric (1923) şi vaccinul antitetanic (1927). Difteria este o boală prevenibilă prin vaccinare pentru care, în România, se face imunizare din 1960. Epidemiologia unei boli infecţioase se referă la :

Sursa de infecție este :
  1. omul bolnav, cu forme tipice sau atipice de boală
  2. purtătorii sănătoși (1-5%) nazali sau faringieni

Indicele de contagiozitate este de 20%.

Calea de transmisie este
  1. respiratorie directă(prin picături respiratorii) sau indirectă prin obiecte contaminate.
  2. digestivă(excepțional) prin consum de lapte
  3. prin contactul soluțiilor de continuitate cutanate cu obiectele contaminate.
Masa receptivă (receptivitatea) este generală în absența protecției induse vaccinal.

Imunitatea după boală este slabă și de scurtă durată.Copiii născuți din mame vaccinate sunt protejați prin anticorpii transferați pasiv până la 4-6 luni. Titrul de anticorpi minim protector este de 0,03 UAI. Imunitatea vaccinală protejează față de boală(imunitate antitoxică) nu față de infecție și are odurată de aprox. 10-15 ani.Datorită circulației bacilului difteric în natură există pericolul apariției bolii în cazul unei breșe vaccinale.

Citește mai multe articole despre diferite boli și afecțiuni aici!