Pilula de cultura – Literatură și… terapie (în straturi)

a.g.secară – Literatură și… terapie (în straturi)

Laura Lindstedt, Prietena mea Natalia, Ed. Humanitas Fiction, 2021

Astăzi propunem o carte dintr-o literatură mai puțin cunoscută la noi, anume cea finlandeză. Din această limbă ne încântă cu traducerea romanului nonconformist al Laurei Lindstedt Sigrid Crăsnean! Practic, o carte nou nouță, ediția princeps fiind din 2019! O carte „rock”, inspirată din lumea medicală, oarecum un bildungsroman pe dos, în răspăr, viața unei paciente, cu acordul acesteia, fiind prezentată mai mult sau mai puțin literar, adică metaforic „cu măsură prozaică”. Așadar, veți avea o nimfomană care va accepta să se supună „terapiei în straturi”, care îi oferă „clientului intervale de timp ca diamante, iar acestea strălucesc în întuneric cu lumina lor care lucește ca fosforul. Eu îți dau o lumină, tu scrii, apoi schimbăm idei. Din discuțiile noastre rezultă o coloană de lumină strălucitoare care crește treptat, un pod vertical în strălucirea căruia experiențele și gândurile legate de acestea trebuie apropiate pas cu pas unele d altele. Rezultatul este contopirea senzorială și dulce a vieții și minții. Altfel spus, iertarea. Altfel spus, pacea.” (p.238)

Pacienta Natalia (care va mai fi în carte și… Veronica!) va compara „sexualitatea cu violența” și terapeutul se va strădui să afle de ce se instalase această concepție. Dacă va reuși sau nu, vă lăsăm să descoperiți. Un personaj… inedit, ar fi un tablou misterios, intitulat …Gureche (de la ureche și gură, sic!), care este în carte și un fel de dar al destinului, legând avant la lettre personajele principale. Livresc, se pleacă de la un text al poetului Paul Valéry, care scrie: „Pentru că EU ÎMI VORBESC, EU știe ceva ce ÎMI nu știe. Mesajul tabloului lui Elise Watteauville este incontestabil și clar. Dialogul interior al omului e lăsat să se învârtă în jurul gurechii, spațiul închis al eului interior. Valéry credea, la fel ca mine și poate și ca Elise, că există o ieșire din acest cerc: scrisul, intervenția mâinii, care întruchipează sunetul și îl face atât de vizibil.”

Precum se observă, o carte nu chiar de ici, de colo (ci aproape de acolo unde Moș Crăciun doarme aproape un an întreg – tot greu de înțeles, nu?), o carte care se pricepe… la tristețe: „Dacă vorbești mult, tristețea poate să-și schimbe permanent forma.”

Bref, un text fără inhibiții, sunt și vreo două desene care, glumind, ilustrează binișor o legătură între cauză și efect precum aceasta: „când Natalia a început să plângă, am simțit din plin prezența frumuseții.” (p.13)

Citește mai multe articole din revistă aici!