Interviu cu Dr. Ionuț Leahu CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu

,,Este important ca pacienții să înțeleagă că nevoia de medic stomatolog apare încă de la primul dinte.”
Interviu cu Dr. Ionuț Leahu CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu

Care sunt metodele prin care se poate schimba percepția oamenilor, față de importanța vizitelor în cabinetul medicului stomatolog?

Consider că doar prin educație le putem schimba percepția oamenilor. Ce le spun pacienților mei, de fiecare dată, este că sunt puține lucruri sigure în viața asta și atunci este foarte important să controlăm tot ce putem controla.

Iar sănătatea orală, față de altă parte a sănătății noastre este ușor de gestionat, adică indiferent de câte probleme ai adunat, putem să facem un plan și să-l urmăm pentru a ajunge acolo unde ne propunem. Întreținerea sănătății orale este simplă, prin vizite regulate la medicul stomatolog, uneori chiar din 4 în 4 luni, pentru pacienții care au boala parodontală sau din 6 în 6 luni, pentru restul pacienților.

Mulți pacienți se simt provocați de această aducere la zi a dinților și atunci ei tot amână, zicând că au multe de făcut, că este un caz mai complicat. Le este teamă de stomatolog ori rușine sau mulți amână pentru că au impresia că se întâmplă ceva cu costurile aferente intervențiilor.

Sunt multe motive pentru care oamenii refuză să vină la stomatolog și aici rolul nostru este să fim cât mai disponibili. Deci, în momentul în care pacientul a decis să fie sănătos, noi îl ajutăm, îl punem pe calea cea dreaptă și îi dăm un plan de tratament complet.

Care sunt cele mai frecvente probleme stomatologice cu care oamenii se confruntă? Care sunt sfaturile dumnevoastră pentru prevenție?

M-am specializat pe cazurile finale, adică atunci când pacienții deja au rămas fără dinți sau au rămas fără implanturi dentare. Cunosc foarte mulți pacienți care au mers la stomatolog și care au rămas fără dinți, din simplul fapt că nu au avut parte și de echipe integrate de medici, care să-i poată trata de la A la Z.

Dacă nu ai un medic ortodont, un medic parodontolog, un medic protetician, endodont și chirurg în echipă, la un moment dat scapă ceva, deoarece tendința naturală este ca tu ca medic să vezi la ceea ce ești bun și să-ți iasă din vedere alte soluții care nu sunt chiar în mâinile tale.

De aceea este important să solicităm și o a doua opinie.  De asemenea, este foarte important ca toți pacienții să înțeleagă că nevoia de medic stomatolog apare încă de la primul dinte. Față de alte domenii medicale, spre exemplu cardiologia, unde nevoia apare doar după o anumită vârstă. În stomatologie ești pacient toată viața, deoarece cavitatea orală este expusă permanent și dinții sunt afectați.

Citește mai multe interviuri aici!