De ce ne dor coloană vertebrală și articulațiile?

Articol redactat de Dr. Marcela Dragomir – Medic primar Medicină de Urgenţă

Lumea evoluează, medicina evoluează… Metode de investigare și tratament, folosite în diverse locuri în lume, ajung (în sfârșit!) și la noi. În țările în care sănătatea cetățenilor reprezintă o prioritate, prevenția este primordială. Una dintre metodele de prevenție este investigarea posturii.

Ce înțelegem prin postură? Modul cum reușim să stăm în poziție verticală, cum mergem și raporturile pe care le  au segmentele corpului, unele față de celelalte, reprezintă postura.

Modul cum călcăm, cum facem ocluzia dentară sau cum mișcăm globii oculari, ne influențează postura, ducând la apariția multor afecțiuni: musculo-scheletale (afecțiuni ale coloanei vertebrale, articulațiilor, mușchilor, oaselor, ligamentelor, aponevrozelor și fasciilor), neurologice (neuropatii, pareze, sindroame vertiginoase, sindroame radiculare, etc), ORL (sindroame vestibulare), sindromul de apnee în somn, atacuri de panică,etc .

Ca medic, nu pot să nu observ cum de la copiii preșcolari , până la bunici și străbunici, 90% au postura afectată, iar dintre aceștia, mai bine de jumătate au grave tulburări de statică vertebrală și afectări ale articulațiior mari (genunchi, șolduri, umeri)  vizibile de la distanță, având ca rezultat apariția unor boli invalidante, care scad calitatea vieții și chiar performanțele intelectuale.

Investigarea și corecția posturală se realizează prin metode neinvazive, nedureroase, fără efecte secundare, ce se folosesc în foarte multe locuri în lume.

În Galați, la Centrul de Excelență în investigarea și tratarea tulburărilor posturale „DOC SPINE- Dr Coloană”, din cadrul Clinicii de Medicină Integrativă „Sănătate cu Ozon” am adus primul sistem complet destinat investigării și corecției posturii. Aparatura performantă, de ultimă generație, ambientul modern și echipa medicală special antrenată în acest sens, constituie cartea noastra de vizită.

Piciorul plat sau cav, talusul valg sau var, genunchiul valg („în X”) sau var (”în paranteze”), scolioza, cifoza  își găsesc soluția.

Durerile articulare, fie că este vorba de așa-numitele „dureri de creștere” (care, atenție, nu sunt normale!) sau de durerile de picioare, călcâie, genunchi, șolduri, coloană vertebrală, etc , sunt generate de afectarea posturii, iar noi avem posibilitatea să corectăm acest lucru.

Când poziția picioarelor este una necorespunzătoare sau când presiunile din talpă sunt anormal distribuite, conduc la deformarea genunchilor, șoldurilor și coloanei vertebrale.

 

Din cauza ocluziei dentare deficitare, mai ales în ocluzia încrucișată (unilaterală sau bilaterală) se produc contracturi la nivelul musculaturii cervicale, având drept rezultat, proiecția capului înainte sau apariția torticolisului și a scoliozei cervico-dorsale.

Afectarea mușchilor globilor oculari face ca mersul să fie instabil și de aceea, frecvent, se produc rupturi ligamentare sau de menisc la nivelul genunchilor.

Pentru analizarea posturii se efectuează un examen clinic , la care se adaugă măsurătorile postural baropodometrice, stabilometrice și de statică vertebrală.

La nivelul  platformei baropodometrice Free Med, Sensor Medica Italia, milioane de senzori culeg informații despre presiunile, echilibrul static și dinamic (în mers), pe care le transmit unui soft (program de calculator) pentru a le analiza. Acesta generează multiple rapoarte, care se corelează cu examenul clinic

Un scanner 3D crează imaginea tălpii, arătând zonele în care piciorul nu are contact cu solul sau unde presiunea este excesivă, ducând la apariția calusurilor (bătăturilor).

Achiziția de imagini foto și video permite calcularea unghiurilor dintre diferitele segmente ale corpului.

După măsurarea presiunilor și echilibrului, se realizează măsurătorile de statică vertebrală, cu ajutorul Spine 3D, cel mai performant sistem din lume care, folosind tehnologia Li-Dar și laserul infraroșu, fără să iradieze, efectuează scanarea tridimensională, de foarte mare precizie,  a coloanei vertebrale.

În urma examenului clinic coroborat cu măsurătorile, se stabilește planul de tratament și de corecție a posturii.

În acest sens se folosesc multiple proceduri terapeutice: kinetoterapie (gimnastică medicală, reposturare, masaj, pietre vulcanice), fizioterapie (laser de joasă frecvență, magnetoterapie, curenți, ultrasunete, laser Weber), elongație asistată electromiograf, acupunctură, ozonoterapie, etc. Pentru  corectie  folosim talonete personalizate (fabricate de noi, cu ajutorul robotului Vulcan X1, pe baza măsurătorilor efectuate), corecție ortodontică, lentile prismatice, într-un plan terapeutic personalizat, după nevoile și posibilitățile fiecărui individ.

 

www.docspine.ro , www.sanatatecuozon.ro

Galați, str Domnească 118, tel 0731.22.10.27.