Imagistica prin rezonanță magnetică, aliat de nădejde în diagnosticul cancerului de prostată și al patologiilor asociate pelvisului
Rezonanța magnetică nucleară aduce un plus decisiv în clarificarea unor diagnostice, în orientarea abordării chirurgicale, în monitorizarea unor tratamente sau post-tratamente. La Scanexpert diagnosticul corect este obținut prin intermediul profesionalismului și al echipamentelor ultraperformante, ce prezintă în dotare antene dedicate pentru toate regiunile și articulațiile corpului uman, asigurând scurtarea timpului de scanare și creşterea calităţii imaginilor
Rezonanța magnetică a prostatei este o investigație extrem de utilă, sigură, neinvazivă și neiradiantă, ce oferă imagini mai clare și mai detaliate ale anatomiei și structurii prostatei, comparativ cu oricare altă metodă imagistică.
Evaluarea multiparametrică a prostatei reprezintă investigația de elecție a prostatei, în diagnosticul cancerului, atunci când există suspiciuni. Rolul acesteia este de stadializare a afecțiunii, de supravaghere a pacientului și de localizare și caracterizare a cancerului. Cancerul de prostată reprezintă cel mai frecvent tip de cancer în rândul bărbaților și a doua cauză de deces prin cancer la bărbați, după cancerul de plămâni. 6 din 10 cazuri sunt diagnosticate la bărbații peste 65 de ani, boala fiind rareori depistată înainte de 40 de ani. Beneficiile includ diferențierea între leziunile maligne și cele benigne, utilitatea dovedită preoperatorie, în ghidarea procedurilor diagnostice, realizarea evaluării postoperatorii sau post-terapeutice, reducerea numărului de biopsii realizate inutil, complicațiile ulterioare fiind limitate, dar și evaluarea extensiei extracapsulare și a altor afecțiuni ale prostatei (abcese, mărire, anomalii).
Examinarea prin rezonanță magnetică a pelvisului, cu protocol dedicat pentru endometrioză reprezintă o metodă imagistică utilă în stabilirea diagnosticului corect de certitudine de endometrioză. Tendința de a dezvolta această afecțiune este remarcată în rândul femeilor având vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, care manifestă o durată a ciclului menstrual mai scurtă de 28 de zile, modificarea nivelului de estrogen odată cu înaintarea în vârstă și instalarea menopauzei, anomalii uterine congenitale sau o structură anormală a colului uterin. Se recomandă complementar unei examinări ecografice, în urma căreia au fost evidențiate leziuni, întrucât oferă multiple informații despre extensia afecțiunii la organele pelvine. Nu implică expunerea la radiaţii, lucru foarte important pentru persoanele care trebuie să urmeze screening repetat pentru monitorizare.
Utilitatea examinării se traduce prin identificarea cu succes a endometrioamelor ovariene, evidențierea anomaliilor structurale și obținerea unui diagnostic precoce corect și sigur. Scanarea pelvisului cu protocol dedicat endometriozei poate oferi un aport informațional de peste 90%, spre deosebire de ecografie, în cazul căreia procentul informațiilor obținute scade la 60-70%.
Investigația RMN pelvis își demonstrează eficiența în diagnostic inclusiv în cazul fibroamelor uterine, indicând cu succes poziția și mărimea unui fibrom existent.
Această investigație imagistică se recomandă mai ales femeilor al căror uter este de dimensiuni mari, sau se apropie de menopauză. Monitorizarea este esențială și în cazul gravidelor, deoarece, aproximativ 2-12% dintre acestea prezintă un fibrom uterin, care poate crește în primele 12 săptămâni de sarcină, cauzând simptomul principal, și anume durerea.
Efectuarea constantă a testelor de screening sunt cele mai bune modalități prin care o persoană poate avea grijă de sine. Orice afecțiune, depistată la timp, poate fi tratată cu succes, pacientul revenind la viața sa obișnuită în cea mai scurtă perioadă de timp.
Investigațiile imagistice, se recomandă în egală măsură, atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților, alături de adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos.