Alimente care ajută la eliberarea stresului

În ziua de azi, este imposibil să nu ne lovim de stres.

Totuși, atunci când stresul devine o problemă cronică, sănătatea noastră poate avea de suferit.

Din fericire, există multe moduri în care putem combate stresul, de la diferite forme de meditație la implicarea în activități relaxante.

Însă, unul din cele mai ușoare și eficiente moduri de a ne ajuta organismul să se elibereze de stresul adunat de-a lungul zilei este prin intermediul unei alimentații bazate pe alimente ”anti-stres”.

Un prim astfel de aliment este năutul, o legumă hrănitoare pline de minerale și vitamine cu rol în combaterea stresului cum ar fi magneziul, zincul, seleniul și vitaminele din gama B.

O dietă bogată în proteine vegetale promovează sănătatea și buna funcționare a sistemului nervos. În plus, năutul are și un conținut ridicat de triptofan, un acid esențial de care organismul nostru are nevoie pentru a produce neurotransmițătorii care ajută la reglarea emoțiilor.

Usturoiul este bogat în compuși de sulf, care duc la creșterea nivelelor de glutation, un antioxidant care ajută la reglarea nivelelor de stres.

Peștele gras, cum ar fi somonul, macroul și heringul, au un conținut mare de acizi grași din gama omega-3 și vitamina D, compuși care au o acțiune de reducere a stresului și îmbunătățire a stării generale.

Pătrunjelul este o plantă aromatică bogată în antioxidanți. Acești compuși protejează organismul de efectele negative al stresului oxidativ, un proces chimic asociat cu multe probleme de sănătate cum ar fi depresia și anxietatea.

De asemenea, antioxidanții pot ajuta la reducerea inflamației care este întâlnită frecvent la persoane cu stres cronic.

Ouăle au un profil nutrițional impresionant, având mulți compuși esențiali pentru o bună gestionare a stresului, cum ar fi numeroși aminoacizi, minerale și vitamine.

Demne de menționat sunt și organele de vacă și pui, în special inima, ficatul și rinichii, care reprezintă o sursă excelentă de vitamina B2, B6, B9 și B12, compuși esențiali pentru  reglarea dispoziției și pentru controlare a nivelelor de stres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.